Cine suntem

BPI group este o companie de consultanţă în Management şi Resurse Umane activă pe piaţa din România din 1996 şi membră a BPI group, lider în consultanţa de profil şi managementul capitalului uman.

Mulţumită dublei sale culturi, BPI group combină metodele, competenţele unui grup internaţional şi experienţa dobândită în misiunile oferite de clienţii săi din România.

 

 SharedSuccessRomanian    

Şaptesprezece ani de experienţă, în slujba societăţilor multinaţionale şi româneşti.

Dezvoltarea carierei a peste 1000 de manageri români prin intermediul recrutării, evaluării competenţelor profesionale şi prin programe de dezvoltare a carierei şi competenţelor.

Programe de outplacement colectiv pentru peste 3000 de salariaţi în găsirea de noi oportunităţi profesionale.

Acompanierea unora dintre cele mai importante privatizări şi Fuziuni/Achiziţii realizate în România, în vederea schimbării organizaţionale.

O echipă de consultanţi cu experienţă, creativi şi dedicaţi muncii lor.

 

BPI group propune o ofertă de servicii integrate, astfel încât putem sprijini compania şi salariaţii acesteia pe durata întregului lor parcurs în companie - de la recrutare şi până la încheierea relaţiei de muncă, în gestiunea carierelor şi a performanţei individuale şi colective. 

 

Alte informaţii

  • lien_linkedinlien_twitter