România

Media

Media

  BPI group în presă

Anul trecut a marcat cel mai scăzut număr al şomerilor proveniţi din concedieri din ultimii cinci ani, astfel că în primele trei trimestre din 2015 mai puţin de 80.000 de şomeri au provenit din rândul angajaţilor concediaţi. Spre comparaţie, în acelaşi interval din 2010 numărul lor era de 310.000.
 
În primele nouă luni ale anului trecut au intrat în şomaj peste 568.000 de persoane, iar pentru cei mai mulţi motivele intrării în şomaj au fost reînnoirea cererilor de locuri de muncă ale celor care deja erau şo­meri ne­in­demnizaţi (18%), dis­po­nibili­ză­rile individuale şi co­lec­tive (14%), persoane care cereau de la stat venitul minim garantat (13,5%) sau absolvenţi care nu au reuşit să îşi găsească un loc de muncă după terminarea liceului / şcolii profesionale sau a facultăţii (9,6%), arată datele pu­bli­cate de Ministerul Muncii pe baza infor­maţiilor de la Agenţia Naţio­nală pentru Ocu­parea Forţei de Muncă (ANOFM).
 
Astfel, un număr de 78.100 de şomeri intraţi în evidenţele agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă în primele luni ale anului 2015, adică doar 14% din totalul celor peste 568.000 de şomeri noi din aceeaşi perioadă, au cerut ajutor de şomaj pentru că au fost concediaţi. Ponderea şomerilor care provin din concedieri – individuale şi colective – a scăzut semnificativ în ultimii ani, având în vedere că în perioada ianuarie - septembrie 2010 era de 39% (adică 309.247 de şomeri proveneau din concedieri), iar în 2011 ajunsese chiar la 40% (cu 314.233 de şomeri generaţi de restructurări).
 
„Este adevărat că piaţa muncii şi-a revenit şi că există unele zone unde se fac masiv an­ga­jări, însă să nu uităm că sunt mulţi care scapă de sub plasa ANOFM-ului pentru că pleacă din com­pa­nii «cu acordul părţilor». Majo­ritatea con­ce­die­rilor sunt făcute cu acordul părţilor, pentru că, de re­gulă, companiile sunt dispuse să plă­teas­că puţin mai mult pe moment pentru a nu risca pro­cese in­ten­tate de angajaţi, care şi-ar putea re­că­păta în in­stanţă posturile“, a explicat Raluca Pârvu, busi­ness manager în cadrul com­paniei de con­sultanţă în management şi resurse uma­ne BPI Group.
 
Articol integral de Adelina Mihai - Ziarul Financiar - 14 ianuarie 2016

Oferta de pe piaţa muncii la început de 2016 arată bine: salarii mai bune, slujbe mai complexe şi multe locuri de muncă disponibile, mai ales în cazul industriilor prelucrătoare, de outsourcing şi de IT. Cel mai bun motor al revenirii la o piaţă în care angajaţii sunt cei care pun condiţiile este însă tocmai numărul redus al candidaţilor.

Economia României a creat peste 154.000 de noi locuri de muncă în primele opt luni ale anului trecut, nivel cu peste 45% mai mare decât în aceeaşi perioadă din 2014, arată cele mai recente date disponibile. Specialiştii în resurse umane sunt de părere că tendinţa de creştere a noilor angajări se va menţine şi în 2016, pentru că există toate premisele ca acest lucru să se întâmple: creşterea economică estimată pentru 2016 (care variază între 3,9 şi 4,1%) indică un nivel mai ridicat decât cel prognozat pentru anul trecut şi astfel companiile au încredere să-şi extindă afacerile în România sau să facă investiţii greenfield.

„Mediul industrial, mai ales în domeniul componentelor auto, anunţă extinderea capacităţii de producţie, lucru care va duce la creşterea nevoii de personal direct productiv - muncitor calificat în producţie. Această tendinţă favorizează alte locaţii decât Bucureştiul, unde industrie nu mai există. Sunt vizate în special centrele urbane din Transilvania, Banat, zona Piteştiului şi a Ploieştiului, dar în marile oraşe există deja riscul supra-încălzirii în condiţiile lipsei de personal de execuţie calificat“, a explicat Raluca Pârvu, business manager în cadrul companiei de consultanţă în mana-gement şi resurse umane BPI Group. Ea a mai precizat că şi serviciile oferă o creştere semnificativă, în condiţiile în care se externalizează multe procese în BPO-uri (centre de servicii de externalizare pentru afaceri) sau în centre de servicii partajate (Shared Services). Vizate aici sunt activităţile suport (financiar, HR, callcenter etc.), dar şi sectorul IT.

Articol integral de Adelina Mihai - Business Magazin - 12 ianuarie 2016

Mai mult de 272.000 de români figurau, în primul trimestru al acestui an, în categoria persoanelor care nu aveau un loc de muncă, dar care sunt dispuse să lucreze deşi nu îşi caută activ un job, potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică. Numărul acestora este de două ori mai mare faţă de cel din primul trimestru al anului 2008 şi în uşoară creştere faţă de perioada similară a  anului trecut.

„Aceste persoane sunt «uitate» practic de piaţa muncii pentru că, indi­ferent de vârstă, dacă nu îşi caută activ un loc de muncă sunt ca şi dispărute, pentru că nu îi mai sună nimeni să îi angajeze“, a explicat Raluca Pârvu, business manager în cadrul companiei de consultanţă în ma­nagement şi resurse umane BPI Group. Compania gestionează atât proiecte de recrutare, cât şi proiecte de outplacement, adică programe plătite de foştii angajatori pentru a sprijini tranziţia în carieră a an­gajaţilor care au rămas fără loc de muncă. 

În categoria persoanelor descurajate intră, conform definiţiei Statisticii, persoanele care şi-au căutat un loc de muncă folosind metode pasive sau care nu caută un loc de muncă pentru că au crezut că nu există locuri libere sau nu au ştiut unde să caute, nu se simt pregătite profesional, cred că nu vor găsi de lucru din cauza vârstei sau au căutat altă dată şi nu au găsit.

Statistica arată că, din totalul persoanelor „descurajate“, 60% provin din mediul rural.

„În mediul rural, adică unde locuiesc aproape jumătate din locuitorii Ro­mâniei, există deficienţe din start la partea de căutare, pentru că nu toată lumea este conectată la internet. Noi am făcut o cercetare în urmă cu câţiva ani din care reieşea că majoritatea tinerilor din mediul rural îşi caută un loc de muncă doar prin intermediul rudelor sau al cunoştinţelor. Nici la agenţiile judeţene de ocupare nu apelează, pentru că acestea sunt în reşedinţele de judeţ, iar accesul nu este facil“, a mai spus Raluca Pârvu.

În opinia ei, există şi o problemă legată de formarea profesională a persoa­nelor care intră în categoria celor care ar vrea să lucreze, dar nu îşi caută activ un loc de muncă pentru că aceştia de multe ori nu au nicio calificare – lucrând mai ales ca zilieri- iar locurile de muncă pe care le-ar putea accesa sunt, de cele mai multe ori, plătite prost, la nivelul salariului minim pe economie.

„Distanţa faţă de locul de muncă este un alt factor im­portant pentru cei din mediul rural, care, de regulă, nu au posibilitatea de a se deplasa pe o distanţă mai mare de 20 de kilometri. În medie, costul unei navete în România este de 250 de lei pe lună, iar dacă angajatorul nu decontează această sumă, din salariul minim angajatul ră­mâ­ne cu circa 500 de lei net pe lună şi ajunge la concluzia că nu merită să lucreze“, a mai spus Pârvu.

Cu cât pauza în activitatea profe­sională a unei persoane este mai mare, cu atât îi va fi mai greu să îşi găsească un loc de muncă, pentru că în prezent există persoane cu vârste destul de înaintate care nu au lucrat niciodată şi care sunt practic „dispărute“ din statisticile forţei de muncă. „Nici persoana care a stat prea mulţi ani acasă nu este prea dornică să lucreze şi nici angajatorul nu o doreşte, pentru că pare neserioasă. Cine nu depune un efort serios de formare – aici nu sunt incluse cursurile la care participă doar dacă primesc bani în schimb- şi nu se califică într-o anumită meserie este exclus de pe piaţa muncii“, a mai spua Raluca Pârvu de la BPI.

Analiza ZF pe baza datelor de la Statistică arată că, din to­talul persoanelor care nu îşi caută un loc de muncă, dar vor să lucreze, cei mai mulţi (37,2%) au între 35 şi 49 de ani, urmaţi de cei din categoriile de vârste 25- 34 de ani (27%), 15- 24 de ani (20%) şi 50- 64 de ani (15%). În prezent, România are doar 4,5 milioane de salariaţi la o populaţie de 20 de milioane de persoane (din care peste 9,2 milioane reprezintă populaţia aptă de muncă).

Articol publicat de Adelina Mihai în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 24.08.2015

Puteţi viziona întregul interviu aici.

 

 

Doar 43% dintre locuitorii României cu vârste cuprinse între 55 şi 64 de ani au statut de persoană „ocupată“, ponderea acestora fiind semnificativ mai scăzută decât cea din statele din nordul sau din vestul Europei, arată datele centralizate de ZF pe baza informaţiilor de la Eurostat.

Astfel, în Suedia 72% din populaţia vârstnică au o ocupaţie, în Germania procentul este de aproape 66%, iar media la nivelul statelor din Uniunea Euro­peană este de circa 52%. De ce nu reu­şesc să se angajeze vârstnicii României?

„Deşi nu e legal şi nici formal, în politicile de recrutare din companii sunt vizaţi mai mult angajaţii cu vârste de sub 35 de ani. Noi mai trimitem companiilor şi candidaţi care depăşesc vârsta de  45 de ani, însă de aproape fiecare dată ni s-a zis oficial că «nu se potrivesc culturii organizaţionale», nu că sunt prea bătrâni, deşi ştim că acesta este motivul“, a spus Raluca Pârvu, business manager în cadrul com­paniei de consultanţă în management şi resurse umane BPI Group. Compania gestionează atât proiecte de recrutare, cât şi proiecte de outplacement, adică programe plătite de foştii angajatori pentru a sprijini tranziţia în carieră a angajaţilor care au rămas fără loc de muncă. Lipsa de dinamism şi faptul că sunt destul de inflexibili în ceea ce priveşte activitatea de la locul de muncă sunt principalele motive pentru care companiile refuză candidaţii mai vârst­nici, de aceea multe companii nu valorifică încă experienţa celor din această categorie, mai spune con­sultantul BPI.

De aceeaşi părere este şi Raluca Peneş, HR Coordinator în cadrul companiei de externalizare de servicii de HR Smartree România, care admite că numărul scăzut de persoane vârstnice angajate ţine pe de o parte de inflexibilitatea candidaţilor cu vârste între 55 şi 64 de ani, care nu se adaptează la domenii în care nu au activat anterior şi nu se reprofilează. Pe de altă parte, există şi o reţinere din partea companiilor de a-i angaja.

„Discriminarea de vârstă la anga­jare este un fenomen frecvent pe piaţa forţei de muncă, iar argumentele angajatorilor sunt, în general, dificul­tatea de adaptare, reticenţa de a învăţa lucruri noi şi productivitatea scăzută a persoanelor peste 55 de ani“, a mai spus Raluca Peneş de la Smartree. Pe de altă parte, recruiterii spun că locurile de muncă disponibile în prezent necesită abilităţi pe care o mare parte din popuaţia vârstnică nu le are.

„În mediul industrial există joburi care implică un anumit tip de efort care nu le permite tuturor să reziste din punct de vedere fizic la locul de muncă, iar acesta poate fi un motiv pentru cei din această categorie de vârstă. În zona de servicii, un dezavantaj la angajare poate fi faptul că nu vorbesc limbi străine şi că învaţă mai greu tenologiile noi“, a spus Felix Toma, country ma­nager al firmei de recrutare şi închiriere de forţă de muncă temporară Gi Group.

Necunoaşterea unei limbi străine şi faptul că nu ştiu să folosească un cal­culator reprezintă impedimente la an­gajare, însă succesul găsirii unui loc de muncă depinde foarte mult de pro­filul căutat de o companie şi de abi­lităţile persoanei care îşi caută un serviciu.

„Totuşi, foarte multe companii nu au niciun fel de limită de vârstă când angajează în producţie, vor doar oameni care să cunoască bine o meserie“, a spus Cristina Săvuică, direc­torul general al firmei de recrutare şi muncă temporară Lugera & Makler.

În general, persoanele vârstnice provin dintr-un sistem educaţional puţin depăşit şi nu se adaptează la cerinţele unui loc de muncă, au bariere legate de folosirea calculatorului sau de cea de limbă, crede şi Horia Bugarin, directorul firmei de recrutare IHM Total Consult.

„Nu există restricţii din partea angajatorilor legate de vârstă, însă din păcate multe persoane vârstnice nu au competenţe necesare pentru joburile disponibile“, a spus Bugarin.

Pensionările anticipate, un motiv al ratei de ocupare mai scăzute a vârstnicilor

În opinia Ralucăi Pârvu de la BPI, în România în mod tradiţional în ultimii 25 de ani „seniorii“ au fost evitaţi la angajare.

„În plus, după 1990 a existat o perioadă de pensionări la vârste destul de fragede, iar această practică pensionării anticipate pe caz de boală şi la vârsta de 50 de ani a fost un fenomen care a continuat şi în ultimii ani“, a mai spus ea.

Raluca Pârvu mai spune că în prezent angajatorii solicită consultanţilor în recrutare să justfice mai mult alegerea candidaţilor în cazul celor cu vârste de peste 45 de ani.

„Eu cred că această epocă va apune în următorii 5-10 ani şi că experienţa seniorilor va fi valorificată“, a mai spus ea.

Potrivit datelor Eurostat, mai prost decât România în clasamentul ratei de ocupare în rândul vârstnicilor stau belgienii, polonezii, ungurii şi croaţii, unde ratele de ocupare a persoanelor vârstnice variază între 36 şi 43%.

Rata de ocupare a persoanelor vârstnice este calculată prin împărţirea numărului de persoane ocupate (persoane care au desfăşurat o activitate economică producătoare de bunuri sau servicii de cel puţin o oră în perioada de referinţă de o săptămână, în scopul obţinerii unor venituri- n.red.) în totalul populaţiei din acel segment de vârstă. În România există peste 2,7 milioane de persoane cu vârste cuprinse între 55 şi 64 de ani.

Potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică, rata de ocupare în rândul persoanelor din categoria populaţiei vârstnice (55-64 de ani) a scăzut la 38,4% în primul trimestru al acestui an, faţă de nivelul de 41,6% din perioada similară a anului anterior. Cum se explică această scădere?

„Reducerea mai accentuată a ratei de ocupare pentru persoanele de 55- 64 ani se datorează în special scăderii populaţiei ocupate din agricultură, aparţinând acestui segment de vârstă. Având în vedere caracterul sezonier al ocupării forţei de muncă, această reducere poate avea caracter conjunctural“, au spus reprezentanţii INS.

Noua generaţie, mai slab pregătită

Deşi populaţia cu vârste de peste 55 de ani îşi găseşte greu un loc de muncă, pe motiv că nu se poate adapta la realitatea mediului de business, golul pe care îl lasă în urmă nu va putea fi înlocuit de cei din generaţiile tinere prea curând, scrie publicaţia americană de business Bloomberg.

Motivul principal este diferenţa dintre nivelul de pregătire pe care îl au cei 360 de milioane de adulţi cu vârste mai mari de 55 de ani care se pregătesc să iasă de pe piaţa muncii şi nivelul tinerilor care se pregătesc de primul job.

Diferenţa se simte cu atât mai mult cu cât în ţările aflate în curs de dezvoltare nivelul de pregătire al copiilor este cu 100 de ani în urma nivelului de pregătire din economiile dezvoltate. În 2010, adulţii din lumea dezvoltată aveau, în medie, câte 12 ani de şcoală, pe când cei din statele emergente aveau, în medie, câte 6,5 ani. Corina Mirea

Articol publicat de adelina Mihai în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 26.06.2015