Numărul şomerilor proveniţi din concedieri a scăzut de patru ori în ultimii cinci ani: „Piaţa muncii şi-a revenit“

Anul trecut a marcat cel mai scăzut număr al şomerilor proveniţi din concedieri din ultimii cinci ani, astfel că în primele trei trimestre din 2015 mai puţin de 80.000 de şomeri au provenit din rândul angajaţilor concediaţi. Spre comparaţie, în acelaşi interval din 2010 numărul lor era de 310.000.
 
În primele nouă luni ale anului trecut au intrat în şomaj peste 568.000 de persoane, iar pentru cei mai mulţi motivele intrării în şomaj au fost reînnoirea cererilor de locuri de muncă ale celor care deja erau şo­meri ne­in­demnizaţi (18%), dis­po­nibili­ză­rile individuale şi co­lec­tive (14%), persoane care cereau de la stat venitul minim garantat (13,5%) sau absolvenţi care nu au reuşit să îşi găsească un loc de muncă după terminarea liceului / şcolii profesionale sau a facultăţii (9,6%), arată datele pu­bli­cate de Ministerul Muncii pe baza infor­maţiilor de la Agenţia Naţio­nală pentru Ocu­parea Forţei de Muncă (ANOFM).
 
Astfel, un număr de 78.100 de şomeri intraţi în evidenţele agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă în primele luni ale anului 2015, adică doar 14% din totalul celor peste 568.000 de şomeri noi din aceeaşi perioadă, au cerut ajutor de şomaj pentru că au fost concediaţi. Ponderea şomerilor care provin din concedieri – individuale şi colective – a scăzut semnificativ în ultimii ani, având în vedere că în perioada ianuarie - septembrie 2010 era de 39% (adică 309.247 de şomeri proveneau din concedieri), iar în 2011 ajunsese chiar la 40% (cu 314.233 de şomeri generaţi de restructurări).
 
„Este adevărat că piaţa muncii şi-a revenit şi că există unele zone unde se fac masiv an­ga­jări, însă să nu uităm că sunt mulţi care scapă de sub plasa ANOFM-ului pentru că pleacă din com­pa­nii «cu acordul părţilor». Majo­ritatea con­ce­die­rilor sunt făcute cu acordul părţilor, pentru că, de re­gulă, companiile sunt dispuse să plă­teas­că puţin mai mult pe moment pentru a nu risca pro­cese in­ten­tate de angajaţi, care şi-ar putea re­că­păta în in­stanţă posturile“, a explicat Raluca Pârvu, busi­ness manager în cadrul com­paniei de con­sultanţă în management şi resurse uma­ne BPI Group.
 
Articol integral de Adelina Mihai - Ziarul Financiar - 14 ianuarie 2016

Alte informaţii

  • lien_linkedinlien_twitter