România

Ziarul Financiar aduce în discuție noi practici în politicile de resurse umane, confirmate de studiile Mercer: peste 50% din companiile private din România ar oferi bonusuri angajaților care recomandă o persoană ce ulterior va fi recrutată.

Colega noastră, Raluca PÂRVU, Business Manager BPI group susține că „acest sistem scurtează durata procesului de selecție (...) și reprezintă o metodă de recrutare cu costuri mai reduse”.

În egală măsură „odată cu oferirea acestor bonificații, și salariații se angajează moral recomandând anumite persoane, astfel că nu pot recomanda pe cineva care să stea doar două săptămâni în companie”.

Sistemul de recomandări interne funcționează foarte bine, mai ales la nivel de juniori sau specialiști, pe principiul cooptării din rândul foștilor colegi, de exemplu. Centrele de servicii partajate de exemplu folosesc cu brio asemenea politici.

Tot Ziarul Financiar asociază practica “nepotismului”, subliniind limitele sistemului. Raluca subliniază că „în sectorul corporate, sistemul de recomandări nu se va numi niciodată nepotism. Pot exista asemenea derive, și la privat. Însă în esență, acordarea de bonusuri de recomandare este o gândire pragmatică, occidentală, un mecanism de diversificare a surselor în recrutare”. În foarte multe sectoare de activitate “companiile fixează reguli de etică prin care se evită conflictele de interese”.

Articol integral redactat de Adelina Mihai, ZF, 25 septembrie 2018.

  • lien_linkedinlien_twitter