România

Mai mult de 272.000 de români figurau, în primul trimestru al acestui an, în categoria persoanelor care nu aveau un loc de muncă, dar care sunt dispuse să lucreze deşi nu îşi caută activ un job, potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică. Numărul acestora este de două ori mai mare faţă de cel din primul trimestru al anului 2008 şi în uşoară creştere faţă de perioada similară a  anului trecut.

„Aceste persoane sunt «uitate» practic de piaţa muncii pentru că, indi­ferent de vârstă, dacă nu îşi caută activ un loc de muncă sunt ca şi dispărute, pentru că nu îi mai sună nimeni să îi angajeze“, a explicat Raluca Pârvu, business manager în cadrul companiei de consultanţă în ma­nagement şi resurse umane BPI Group. Compania gestionează atât proiecte de recrutare, cât şi proiecte de outplacement, adică programe plătite de foştii angajatori pentru a sprijini tranziţia în carieră a an­gajaţilor care au rămas fără loc de muncă. 

În categoria persoanelor descurajate intră, conform definiţiei Statisticii, persoanele care şi-au căutat un loc de muncă folosind metode pasive sau care nu caută un loc de muncă pentru că au crezut că nu există locuri libere sau nu au ştiut unde să caute, nu se simt pregătite profesional, cred că nu vor găsi de lucru din cauza vârstei sau au căutat altă dată şi nu au găsit.

Statistica arată că, din totalul persoanelor „descurajate“, 60% provin din mediul rural.

„În mediul rural, adică unde locuiesc aproape jumătate din locuitorii Ro­mâniei, există deficienţe din start la partea de căutare, pentru că nu toată lumea este conectată la internet. Noi am făcut o cercetare în urmă cu câţiva ani din care reieşea că majoritatea tinerilor din mediul rural îşi caută un loc de muncă doar prin intermediul rudelor sau al cunoştinţelor. Nici la agenţiile judeţene de ocupare nu apelează, pentru că acestea sunt în reşedinţele de judeţ, iar accesul nu este facil“, a mai spus Raluca Pârvu.

În opinia ei, există şi o problemă legată de formarea profesională a persoa­nelor care intră în categoria celor care ar vrea să lucreze, dar nu îşi caută activ un loc de muncă pentru că aceştia de multe ori nu au nicio calificare – lucrând mai ales ca zilieri- iar locurile de muncă pe care le-ar putea accesa sunt, de cele mai multe ori, plătite prost, la nivelul salariului minim pe economie.

„Distanţa faţă de locul de muncă este un alt factor im­portant pentru cei din mediul rural, care, de regulă, nu au posibilitatea de a se deplasa pe o distanţă mai mare de 20 de kilometri. În medie, costul unei navete în România este de 250 de lei pe lună, iar dacă angajatorul nu decontează această sumă, din salariul minim angajatul ră­mâ­ne cu circa 500 de lei net pe lună şi ajunge la concluzia că nu merită să lucreze“, a mai spus Pârvu.

Cu cât pauza în activitatea profe­sională a unei persoane este mai mare, cu atât îi va fi mai greu să îşi găsească un loc de muncă, pentru că în prezent există persoane cu vârste destul de înaintate care nu au lucrat niciodată şi care sunt practic „dispărute“ din statisticile forţei de muncă. „Nici persoana care a stat prea mulţi ani acasă nu este prea dornică să lucreze şi nici angajatorul nu o doreşte, pentru că pare neserioasă. Cine nu depune un efort serios de formare – aici nu sunt incluse cursurile la care participă doar dacă primesc bani în schimb- şi nu se califică într-o anumită meserie este exclus de pe piaţa muncii“, a mai spua Raluca Pârvu de la BPI.

Analiza ZF pe baza datelor de la Statistică arată că, din to­talul persoanelor care nu îşi caută un loc de muncă, dar vor să lucreze, cei mai mulţi (37,2%) au între 35 şi 49 de ani, urmaţi de cei din categoriile de vârste 25- 34 de ani (27%), 15- 24 de ani (20%) şi 50- 64 de ani (15%). În prezent, România are doar 4,5 milioane de salariaţi la o populaţie de 20 de milioane de persoane (din care peste 9,2 milioane reprezintă populaţia aptă de muncă).

Articol publicat de Adelina Mihai în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 24.08.2015

  • lien_linkedinlien_twitter